Autor: Daniel Daianu Manualele de economie spun că echilibrul pe piață înseamnă egalizarea cererii cu oferta. Totodată, că producătorii livrează pe piață până ce costul marginal de producție nu depășește prețul energiei pe piață. Se presupune de asemenea concurența care să stimuleze producătorii să lucreze cu costuri cât mai mici astfel încât marje de profit.
„Ieşim din pandemie, dar intrăm într-un nou război rece”
Autor: Daniel Daianu Invadarea militară a Ucrainei de către Rusia vine după o suită de crize ce au cuprins lumea – pandemia şi criza energetică generată de creşterea brutală a preţului energiei, care, în esenţă, înseamnă o scumpire a vieţii. Ieşirea din pandemie, ce este anticipată pentru acest an în Europa, este urmată, ca într-un.
Se întoarce o economie a tristeții?
Autor: Daniel Daianu Am stat pe gânduri dacă să folosesc o expresie din limba engleză referitoare la știință economică, dismal science – ce vine din secolul XIX, mai ales din raționamente malthusiene, ce puneau în contrast dinamica demografică cu resurse naturale limitate (o tema reluată de Clubul de la Roma). Fiindcă acea denumire poate fi.
Opinie Daniel Daianu: Nu numai active speculative!
Autor: Daniel Daianu Pietele financiare internationale reveleaza caderi puternice ale activelor kripto. Cand acum cativa ani am sustinut ca Bitcoin si alte produse “financiare” similare lansate in piete nu sunt monede, ci active speculative (Bancile centrale si kriptoactivele, OpiniiBNR, 4 noiembrie 2017) nu putini au strambat din nas; s-a argumentat cu emfaza ca avem de-a.