Am profitat de acest moment pentru a discuta cu Rareș Burlacu, lector și doctorand la École nationale d’administration Publique din Montreal, care a fost invitat la summitul de la Sibiu. El a avut bunăvoința de a ne răspunde la câteva întrebări despre bilanțul mandatului României la conducerea Uniunii Europene.
Ce a însemnat pentru România președinția Consiliului Uniunii Europene?
A fost unul din momentele cele mai însemnate din istoria post-decembristă, a cărui semnificație trascende simplă perioada în care ne găsim.
Posibilitatea de a exersa ledership-ul european vine ca o încununare a eforturilor de integrare care s-au făcut de ani de zile. La nivel tehnic, am arătat o competență semnificativă, dovedită prin încheierea a 90 de dosare legislative pe care le aveam în agenda.
Palierul politic, cu mici excepții, asupra cărora o să revin, nu a înțeles însă nici importantă momentului și nici profunzimea misiunii care ne-a fost încredințată odată cu președinția rotativă a Consiliului UE.
Contribuția noastră la atingerea obiectivelor UE ar fi fost una și mai relevanță dacă structurile administrative ar fi avut un sprijin politic semnificativ. «Europa ca actor global » ca prioritate de acțiune ar fi trebuit să însemne, poate, începutul unei « internaționalizări » fără precedent a României și a actorilor ei politici, așa cum ne-a învățat politologul de origine română David Mitrany.
Conceptualizarea funcționalismului, care e o combinație între organizațiile internaționale și liberatea națională, ar fi fost utilă. Cred c-ar fi trebuit să insistăm mai mult pe această undă, aveam o marja mai mare de expunere.
Președinția României a calificat cele șase luni în fruntea Europei că fiind un succes. Dinspre PSD s-au auzit voci critice. Cum ai cataloga mandatul României?
Dinspre PSD s-au auzit note critice atunci când corifeii acestui partid (altfel anacronic și cu mare dorința de auto-distrugere) nu au fost invitați nici măcar de omologii lor doctrinari la evenimentele organizate sub egida socialistă. Umbrele care planează asupra PSD nu ar fi trebuit să se rasfranga deloc asupra parcursului României, cu atât mai mult în timpul acestei președinții semestriale.
În mod cert, mandatul României ar fi fost unul reușit dacă el ar fi fost exercitat de Opoziție, cu precădere de PNL. Liberalii au calibru în Europa (și nu numai) atât prin prisma calității persoanelor care ocupă pozițiile de euro-parlamentar cât și prin apartenența la familia popularilor europeni, grupul politic care reunește partidele de centru dreapta.
Chiar l-am remarcat pe șeful PNL, d-nul Orban, într-un cerc restrâns de lideri cu greutate în Europa și ipostaza era una obișnuită, semn că deschiderea PNL spre exterior e, până la urmă, un act de normalitate. Se dezbătea serios nouă configurație a UE și, îmbucurător, eram prezenți la pertractari într-o poziție confortabilă.
Or, din păcate, vocea rațională pe care o aveam a fost adesea estompată de ilaritatea produsă de unii guvernanți, atunci când se se exprimau în legătură cu diferite aspecte de fauna sau de politici publice în domeniul pieței muncii. Ne amintim de « cormoranii din piscine » sau de anumite propoziții dubioase despre restricțiile pe piață muncii, asta în condițiile în care exodul românilor depășește 4 milioane de persoane, după unele estimări.
Ce rămâne în urmă acestui mandat?
Caracterul e fibra pe care se întemeiază orice scop existențial al unei națiuni. O reușită pe timp de pace forjeaza acest atribut și-l întărește pentru următoarele provocări de ordin politic. Faptul c-am reușit să trecem acest test, în special în latura lui tehnică, are o însemnătate deosebită tocmai pentru că ne ajută să ne dezbărăm de complexele de inferioritate pe care încă le mai avem. E un câștig mai degrabă de ordin psihologic, dar vital în următoarea perioada, care se anunță dificilă pentru noi în cadrul Europei.
Avem însă alonja neceseara, grație acestui succes, să abordăm următoarele etape ale integrării cu încredere în forțele proprii. Mă refer în primul rând la adoptarea Euro și implicit aderarea la zoa Euro, alături de țările care alcătuiesc nucleul dur al UE.
Să nu uităm că vine momentul în care țările situate geografic în centrul Europei, vor repune în discuție faimoasele scenarii de reforma a UE. Îndrăznesc să afirm că bazele de negociere pentru țelul ca România să rămână ancorată în acest spațiu circumvalat central-european au fost puse prin temeinicia acestei președinții.
Ai fost prezent la summitul de la Sibiu. Dincolo de partea de protocol, ce a însemnat această întâlnire a liderilor europeni în România?
Inițial, Summit-ul se dorea a fi un punct de plecare pentru noua Europă după Brexit. Întârzierea provocată de tergiversarile de la Westminster a făcut că întâlnirea să fie arondată unei necesare reflecții despre viitorul continentului.
Paradoxal, am avut la Sibiu mai multe linii de gândire decât operațiuni de efectuat, ceea ce într-un fel a convenit amfitrionilor, dat fiind spiritul vechiului burg transilvănean (să nu uităm că e un depozitar al « Astrei »).
Liderii au lansat o agenda în care se regăsesc idei mai vechi sau mai noi, dar atenta lor analiză poate fi un bun prilej pentru a identifica căile pe care Uniunea le va urma în viitorul apropiat : securitate, apărare comună, schimbări climatice, competivitate economică.
Exercițiul nu a fost doar unul de relații publice, deși am constatat cu surprindere cât de eficienți devenim în acest domeniu. El a avut un mare câștigător, în persoană președintelui Johannis.
Jovial, distins și decent totodată, președintele a oferit liderilor Europei senzația și poate chiar certitudinea că se află într-adevăr într-un colț de Europa, în orice caz, că sunt în mijlocul unor vestigii care le sunt familiare.
Prestanța răspândită într-un decor ce a îmbinat modernitatea cu istoria a făcut ca președintele să contrabalanseze o imagine a României ceva mai șifonată proiectată de Guvern. Imperial, Klaus Johannis a imprimat desfășurării summit-ului o ținută solemnă, dar fără că această să se metamorfozeze într-una rigidă, încorsetată de reguli și norme.
Exact în locul pozei de familie a liderilor UE, acum trei decenii se murea strigând « jos comunismul ». Era ceva suprarealist s-o vezi acum pe cancelarul Germaniei Angela Merkel, emoționată aproape până la lacrimi strângând mâinile localnicilor sau pe președintele Macron aclamat de o mulțime pașnică, », cum nu se prea întâmplă la el acasă , neinvesmântata în « veste galbene ».
Crezi că România e văzută, după acest mandat de șase luni, ca o voce importantă în Uniunea Europeană? Te întreb asta în contextul în care în jurul României există state destul de vocale împotriva UE. Și nici discursul PSD nu este mult diferit, el având, cel puțîn în plan intern, destul de multe elemente anti-europene?
Fără îndoială că România și-a dres glasul după acest eveniment. Am arătat nu numai că știm să fim ospitalieri, că prețuim (și oferim) amenitatea de salon european, dar și că avem potențialul să gravităm în jurul primului cerc de putere al Ue.
Să nu uităm că noile curente care văd Europa că un nou Imperiu (de exemplu, Bruno Le Maire în Franța) sau ca o federație de State-Națiune (Ursula Von der Leyen) vor aduce schimbări profunde.
Avem șansa ca în extremitatea de Sud-Est a acestui spațiu să fim considerați stâlpul de referință, partenerul loial și colegul dornic să contribuie la nouă ordine europeană.
Dispunem, din fericire, de o populație covărșitor pro-europeană, ale cărei beneficii oferite de libera circulație și de fondurile de coeziune sunt nete. Avem pozițiile cele mai tranșante în favoarea Uniunii, și-n ciuda derapajelor pesediste, existente mai întotdeauna la această grupare caducă, dispunem acum de un capital politic valoros.
Trebuie să evităm să cădem în capcană întinsă de grupul de la Vișegrad și să nu aderăm la linia lor de comunicare agresivă. Pe moment se pot obține avantaje mărunte cu un astfel de ton, dar în viitorul apropiat noi, românii, putem deveni acel pol european clasic, în tradiția « Mittel European ».
Condiția pe care o avem de îndeplinit este să ne debarasăm urgent de PSD și să avem un Guvern liberal, în sens larg, orientat spre Europa în următoarele decenii. Pentru început, un guvern condus de Ludovic Orban ar avea susținerea populară necesară precum și un sprijin internațional substanțial pentru a antama politici publice de anvergură. Gestiunea la nivelul statului trebuie exersată în continuare de președintele Johannis, garant al acestei punți de comunicare cu Occidentul și promotor al dezvoltării economice care se întrevede în următorul ciclu electoral și economic.
Cum se vede relația Canada-UE dintr-o perspectiva românească?
Parteneriatul actual între cele două entități e unul axat pe cooperare instituțională și pe latura educativ-știintifică. El are, de asemenea, un potențial uriaș grație acordului de liber-schimb Canada-UE, încă nesupus dezbaterii parlamentare în România (e intrat însă în vigoare în mod provizoriu).
Ambasadorul Canadei în România, d-nul Hamilton, a sugerat un cadrul unei mese rotunde pe care-am organizat-o la SNSPA cu Institutul de Studii al Evenimentelor Extreme (la care sunt co-fondator alături de academicianul Daniel Dăianu) că relația economică trebuie s-o urmeze, în egală măsură, pe cea existentă în domeniul securității și apărării (una excelență, după cum spunea).
Brexit-ul poate constitui, în mod cert, o oportunitate pentru a atrage investiții care curând se vor deplasa dinspre vestul extrem al continentului spre est.
Am remarcat deunăzi o mobilizare a corpului diplomatic românesc prezent în Canada în direcția menționată de diplomatul canadian. Președinția Consiliului UE a fost o bună ocazie nu numai pentru a pune în valoare patrimonial cultural de excepție de care dispunem (expoziții de artă, concerte, alte manifestări și întâlniri protocolare) ci și pentru a iniția întâlniri cu persoane cheie din establishmentul de-aici pentru promovarea unor posibile parteneriate oferite de țară noastră.
În mod sigur, în următoarea perioada, vom avea acțiuni majore care să concretizeze inițiative comune și, ulterior, atragerea de fonduri de investiții în România. Acestea sunt elemente primordiale care ne vor propulsa spre bunăstare durabilă, dar și spre un statut care să ne confere o poziție privilegiată în Europa Centrală și de Est, cea de actor regional indispensabil pe harta viitoarei Uniuni Europene.
Sursa articolului: Pagini Românești