23 Octombrie 2019
Academia de Studii Economice (ASE)
Facultatea de Relații Internaționale (REI)
SALA GOOGLE
Agenda ISEE Climate Change 2019 (RO)
Agenda ISEE Climate Change 2019 (ENG)
Această masa rotunda va adresa contextul actual și provocările derivate din schimbările climatice. Potrivit raportului de anul acesta asupra riscurilor globale realizat de World Economic Forum, schimbările climatice reprezintă unul dintre cele mai mari riscuri pe care le înfruntă societatea noastră în momentul de față. De aceea, începând cu Acordul de la Paris din 2016, obiectivele de mediu asumate de statele membre ale Uniunii Europene au implicat o schimbare dramatică de paradigmă. Astăzi, angajamentele de mediu sunt parte a unei serii întregi de programe și proiecte europene, asumarea politică fiind esențială în atingerea acestor obiective. După cum a menționat recent noua președintă a Comisiei Europene, „Pactul ecologic european va deveni un element de marcă al Europei. Esențial în acest sens este angajamentul nostru de a deveni primul continent neutru din punct de vedere climatic”. Între pactul ecologic european și pactul ecologic american, cadrul de reglementare pare a fi pregătit pentru o schimbare de profunzime a societății și economiei din lume vestică. Mai mult decât atât, după o perioadă cu accente pronunțat izolaționiste în plan global, summitul ONU pentru acțiuni climatice din Septembrie 2019 marchează un moment important pentru cooperarea multilaterală la nivel global.
14:00—16:00 Discuții Masă Rotundă
• Gheorghe Hurduzeu, Decanul Facultății de Relații Economice Internaționale (REI)
• Andrew Taylor, Director de programe,Hull University Executive MBA
• Clara Volintiru, Director executiv, Institutului pentru Studierea Evenimentelor Extreme (ISEE)
• Daniel Dăianu, Președintele Institutului pentru Studierea Evenimentelor Extreme (ISEE), membru al Academiei Române