Relațiile dintre Uniunea Europeana (UE) si Federația Rusă (Rusia) au fost caracterizate in mod tradițional de doua opuse: conflict – cooperare. Însă, cu sfârșitul anului 2013, aceasta a ajuns la un moment combativ. Legătura UE-Rusia este vitală din punct economic, energetic si de importanță culturală pentru statele membre. Mai mult de atât, securitatea Europei în ansamblul său depinde de relații armonioase intre aceste doua puteri. Cu toate acestea, relația este acum mai fracționata decât in orice moment, de la sfârșitul Războiului Rece. Se credea in 2008, că schimbarea președinției în Rusia ar oferi o oportunitate de a face un bilanț si ar reuși sa aducă o inversare a procesului de deteriorare. Din păcate, deteriorarea a continuat, în timp ce criza din Ucraina și întreruperea relațiilor economice, politice și de securitate între Rusia și UE fac sa fie nevoie de o reevaluare urgenta a situațiilor economice si politice in zona.
În perioada războiului rece, securitatea energetică și comerțul dintre Uniunea Europeană și Rusia au fost proiectate să devină liantul care leagă cele două puteri în relații comerciale pașnice și prospere, bazate pe beneficii reciproce și interdependență – în ciuda creșterii asimetriei dintre abordările liberale față de sectorul energetic din UE și mediul „inchis” al statului în Rusia. În condițiile actuale, comerțul cu energie reflectă însă o luptă geoeconomică mai largă, în care mijloacele economice sunt folosite susțin obiectivele geopolitice. Conceptul de geoeconomie rivalizează atât cu liberalismul economic, cât și cu geopolitica tradițională ca paradigma a politicii externe și economice a statelor și cere evaluarea intereselor lor naționale. Geoeconomia provoacă paradigma interdependenței liberale prin sublinierea intereselor strategice – interesele sumelor zero care nu funcționeaza în logica comerțului – în relațiile economice dintre state. În același timp, plecând de la geopolitica tradițională, ceea ce concretizează proiecția puterii militare convenționale, geoeconomia scoate în evidență versiuni diferite ale comportamentului de echilibrare. Astfel, putem spune despre acest concept ca se încadrează in arsenalul „hard power” al metodelor coercitive de exercitare a puterii.
Sancțiunile UE vizează stoparea „acțiunilor Rusiei care destabilizează situația din Ucraina”. Mai exact, Rusia este văzută în intervențiile sale in Ucraina ca încălcând fiecare principiu fundamental din Actul Final de la Helsinki din 1975 privind respectarea integrității teritoriale și suveranității statelor și repudierea amenințării sau a utilizării forței. Normele de la Helsinki ale ordinului european de securitate nu au fost o invenție occidentală, ci au fost negociate cu Uniunea Sovietică a lui Brezhnev ca un act paneuropean de importanță istorică. În plus, actualele intervenții rusești în Ucraina au fost susținute de o campanie masivă de dezinformare despre lupta împotriva „fasciștilor” de la Kiev, în timp ce, în același timp, neagă intervenția militară a Rusiei, mai întâi în Crimeea și apoi în estul Ucrainei.
Prezentul set de segmente în jurul triunghiului UE-Ucraina-Rusia a devenit, de asemenea, un caz excepțional în ceea ce privește sancțiunile și contra-sancțiunile între doi actori globali majori, atât direct, cât și indirect, prin intermediul părții terțe aflate în centrul conflictului. Dinamica impactului și a interacțiunilor este mult mai complexă decât orice generalizare simplă pe care o aplică sau nu o aplică sancțiunile.
In ceea ce privește acțiunile rusești în Ucraina, acestea trebuie să fie înțelese atât în cadrul contextului istoric cat si al paternului de acțiune in zona. Situația prezenta este cu mult diferita fata de revoluțiile de catifea din momentul destrămării Uniunii Sovietice. A fost evident chiar și atunci că Ucraina, în special, și statele baltice într-o anumită măsură, a avut loc un loc special în inimile și mințile poporului rus. Lucru dovedit si de acțiunile democraților ruși care au rezultat a făcut eforturi mari pentru a menține Ucraina cât mai aproape posibil. Acțiuni rusești apar în si astăzi in Ucraina în contextul implicării sale continue într-un număr de dispute etnice și teritoriale pe întreg spațiul post-sovietic, care amenință suveranitatea acestor state. În timp ce conflictele din Abhazia și Osetia de Sud (Georgia), Transnistria (Moldova) și Nagorno-Karabah (Azerbaidjan și Armenia) care sunt încă nerezolvate, acum se adaugă și Crimeea și Donbasul la lista conflictelor din zona.
UE, în special în acele state membre care joacă un rol esențial în relațiile cu Rusia, trebuie să găsească o modalitate de a construi cooperare si securitate, cu sprijin rusesc, pentru a crea siguranță in regiune în contextul unei relații contradictorii. Trebuie luat in calcul faptul ca politicile Rusiei se bazează pe percepțiile amenințărilor de lungă durată, nemulțumirile istorice și problemele legate identitatea Rusiei. Aceste percepții sunt împărtășite de mulți indivizi ai poporului rus și părți ale elitei din Rusia, de asemenea. Este foarte important ca aceste percepții să fie mai bine înțelese în Occident, cu toate că aceasta nu înseamnă acceptarea premiselor pe care se bazează. Consecințele unei eventuale deteriorarea în continuare a relațiilor ar putea include răspândirea de instabilitate în vecinătate, o mai mare perturbare a schimburilor comerciale și o slăbire a legăturilor economice, precum și o defalcare în coordonare asupra altor probleme globale și regionale, inclusiv Siria, Iran, Coreea de Nord și Afganistan.
Cu toate acestea, există măsuri pe care UE le poate adopta pentru a consolida rezistența sa internă și de a face intenția sa strategică simțita mai acut în Rusia. Aceasta teza se concentrează pe criza din Ucraina, dar, de asemenea, privește dincolo de ea, căutând să abordeze problema modului în care UE îșimodelează politicile sale în ceea ce privește Rusia, în scopul de a sparge ceea ce pare a fi un ciclu periodic de conflict și de frustrare în creștere, și să stabilească relații pe o bază reciproc avantajoasă și stabilă.
Criza din Ucraina a avut un impact profund asupra politicii externe a UE și asupra abordării sale față de Rusia. Acesta a subliniat faptul că vecinătatea estică a UE se caracterizează printr-o concurență geopolitică intensă cu Rusia. Criza a subliniat, de asemenea, slăbiciunea abordării „politicii scăzute” a UE în relațiile sale cu Rusia și spațiul post-sovietic. Pe de altă parte, acțiunile Rusiei în Ucraina au făcut ca statele membre ale UE să fie mai dispuse să acționeze împreună și să adopte o linie mai fermă împotriva Moscovei.
Textul integral al lucrarii poate fi vizualizat aici: UE-Soft-Hard_Power_Secured.
*Lucrare realizata de Alexandra Cristina Dinu, sub indrumarea Prof.Univ. Dr. Daniel DĂIANU.